Proiectil descoperit în curtea Liceului Tehnologic din Jidvei

În dimineața zilei de 7 martie, în curtea Liceului Tehnologic din Jidvei a fost descoperită o bombă de aruncator din Al Doilea Război Mondial.
Aceasta este de proveniență din Uniunea Sovietică, de calibru 50 mm și nu prezintă focos.
Bomba a fost descoperită de muncitorii care se ocupă de reabilitarea liceului urmare a unor săpături la fundația acestuia.
Din motive de siguranță, elevii, profesorii și muncitorii au fost evacuați, iar cursurile au fost suspendate.
În total au fost evacuați: 131 de elevi, 18 muncitori, 21 cadre didactice și 6 personal auxiliar.
Pirotehniștii din cadrul ISU ALBA au ridicat proiectilul, iar acesta urmează să fie distrus.